Mi-a placut atat de mult aceasta poezie a copilului catre parintele sau care, preocupat fiind de aducerea bunastarii, a uitat un lucru esential in tot acest demers… iubirea si atentia, pentru copil, sunt cele mai valoroase comori…
E-aproape miezul nopţii acum
Şi dintre jucării şi gânduri,
Îţi scriu, că nu ştiu ca să-ţi spun
Tăticule, câteva rânduri
Pe perna mea, ca şi-altă dată
E cartea plină cu povesti
Şi-n loc s-adorm cu ele, tată,
Te-aştept să vii să le citeşti
Că mă iubeşti din suflet ştiu,
Şi ştiu că te gândeşti la mine,
Şi tragi din greu până târziu
Să nu am nicio lipsă mâine.
Dar bona mea din Filipine
Nu poate fi “părinţii” mei
Nu ştie tată, ca şi tine
Să-mi spună cum miroase-un tei
Să mă ia-n braţe, să m-alinte,
Să-mi cumpere o îngheţată,
N-ai fost aici ca un părinte,
Când am spus prima oară “tată”
Când nu vei mai fi lângă mine
Am să vărs lacrimi, fiindcă ştii,
Că nu am amintiri cu tine,
Ci doar un sac de jucării
Ca oricărui copil, desigur,
Ştii că îmi place ciocolata,
Dar decât să gust dulciuri singur
Mai bine pâine..dar cu TATA. (anonim)
Lasă un răspuns